Liturghie arhierească la Biserica „Sfântul Nicolae” din Gherla.

În Duminica a 9-a după Rusalii, Înainte-prăznuirea Adormirii Maicii Domnului, 14 august 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, împreună cu Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, și cu Preasfințitul Părinte Macarie de Glavinitsa, Episcopul-vicar al Mitropoliei de Ruse (Bulgaria), au săvârșit Sfânta Liturghie la biserica „Sfântul Nicolae” din Gherla, locul de unde an de an pornesc credincioșii spre Mănăstirea Nicula, în tradiționalul pelerinaj „La Nicula, colo-n deal”.

Alături de ierarhi au slujit protopopul de Gherla, preotul Paul Isip, protosinghelul Grigorie Benea, starețul Mănăstirii „Sfinții 40 de Mucenici” – Memorial Gherla, preoții parohiei, parohul Mircea Dinu Bidian, preotul slujitor Sorin Botiș, alături de alți preoți invitați. În cadrul cuvântului de învățătură, pornind de la Evanghelia zilei, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a vorbit despre puterea credinței.

Răspunsurile liturgice au fost date de corul parohiei, iar la chinonic a interpretat pricesne cunoscuta interpretă din zonă, Eugenia Marinescu.
La finalul slujbei, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei i-a hirotesit iconomi stavrofori pe preotii parohiei, parohul Mircea Dinu Bidian și preotul slujitor Sorin Botiș, cu dreptul de a purta crucea pectorală.

Imediat după Sfânta Liturghie, ierarhii, alături de credincioși, au pornit spre Mănăstirea Nicula, în procesiunea condusă de către Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului. Alături de cei trei ierarhi participă mii de pelerini, zeci de preoți din protopopiatele Arhiepiscopiei Clujului, autorități locale, județene și centrale din județele Cluj și Bistrița-Năsăud.

Sursa:mitropoliclujului.ro