La sărbătoarea Sfinţilor 40 de Mucenici din Sevastia, miercuri, 9 martie 2022, când este comemorată și Ziua Foștilor Deținuți Politici Anticomuniști, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a slujit la hramul Mănăstirii „Sfinții 40 de Mucenici” – Memorialul Gherla, situată pe Dealul Cărămidăriei, lângă cimitirul anonim – cu gropi comune – al deținuților politici din perioada comunistă.
Cu acest prilej, începând cu ora 9:30, Părintele Arhiepiscop și Mitropolit Andrei a săvârșit Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, numită și a Sfântului Grigorie Dialogul.
La momentul rânduit din cadrul slujbei, ierarhul a hirotonit întru diacon pe teologul Ion Chindriș. Acesta urmează a fi hirotonit preot pe seama Parohiei Muncel, din Protopopiatul Dej.
Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Keramos” al Memorialului Gherla. La chinonic, Corul de copii „Memorialul Gherla” a interpretat pricesne și cântece religioase.
La finalul Liturghiei, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, intitulat „Fără jertfă nu-i cunună”, în cadrul căruia a evidențiat jertfa și curajul mărturisirii Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia, precum și al celor din închisorile comuniste.
Apoi, în cimitirul deținuților politici de pe Dealul Cărămidăriei, Mitropolitul Clujului a săvârșit slujba Parastasului pentru toți cei care, în timpul regimului comunist, și-au sacrificat viața în numele libertății și al credinței strămoșești.
La final slujbei de pomenire, domnul Grigore Pepene, fost deținut politic, în vârstă de 97 de ani, a vorbit despre importanța și semnificația istorică a zilei.
La evenimentul comemorativ a fost prezentă garda de onoare a Grupării de Jandarmi Mobilă din Cluj-Napoca, în semn de recunoștință și cinstire a memoriei victimelor regimului comunist, precum și a ofițerilor și subofițerilor, din Jandarmeria Regală Română, care au fost torturați sau au murit în temnițele comuniste, o parte din ei fiind îngropați la Gherla.
Zilele Memorialului Gherla, 9-12 martie 2022
Memoria martirilor din închisorile comuniste este cinstită și anul acesta printr-o serie de evenimente religioase și culturale organizate în cadrul Zilelor Memorialului Gherla.
În suita de manifestări se încadrează și lansarea unei cărticele și a unui CD, realizate cu sprijinul Radio Renașterea, și care cuprind Paraclisul Sfinților 40 de Mucenici, cântat de Grupul psaltic „Keramos” al Memorialului Gherla.
De asemenea, joi și vineri, 11-12 martie, vor avea loc mai multe slujbe de pomenire la locurile de jertfă ale martirilor persecutați la Sighet și Fântâna Albă. Totodată, vor fi organizate vizite la punctele vamale pentru a le oferi refugiaților „o vorbă de mângâiere și un pachețel cu turtă de mucenici făcuți în obștea Gherlei, după rânduială”, conform protos. Grigorie Benea, starețul Mănăstirii „Sfinții 40 de Mucenici”.
Evenimentele dedicate Zilelor Memorialului Gherla se vor încheia sâmbătă, 12 martie, cu lansarea CD-ului și a cărții cu Paraclisul Sfinților 40 de Mucenici din Iezerul Sevastiei. Lansarea va avea loc de la ora 15.30, pe postul de Radio Renașterea, iar de la ora 18.00, la Mănăstirea Memorial, unde Grupul psaltic „Keramos” va susține un moment artistic religios.
Text și foto: Darius Echim / Mitropolia Clujului