Dragonii Transilvani

„Dragonii Transilvani”, darnici vestitori ai Nașterii Domnului printre copii

Militarii Batalionului 811 Infanterie „Dragonii Transilvani” din Dej, conduși de locotenent colonelul Emanuel Ciobanu, au vestit bucuria Nașterii Domnului copiilor din Parohia Ortodoxă Diviciorii Mari, Protopopiatul Ortodox Gherla.

Veteranii teatrelor de operații din Kosovo, Irak și Afganistan au făcut luni, 21 decembrie, o surpiză deosebită copiilor din parohie, oferindu-le cadouri, dar nu singuri ci însoțiți fiind de „Moș Crăciun”.

În biserica cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” copiii, cu inima și chipurile pline de bucurie pentru darurile primite, i-au primit cum se cuvine, au recitat poezii și colinde așa cum este datina străbună. Parteneriatul dintre mlitarii Batalionului 811 Infanterie „Dragonii Transilvani” și Parohia Ortodoxă Diviciorii Mari este în derulare de mai mulți ani, fiecare întâlnire dintre militari și copii a fost una de bun augur, relateaza preotul paroh, pr. Claudiu Prunduș.

Preotul paroh Augustin-Claudiu Prunduș a mulțumit militarilor dejeni pentru bucuria pe care au adus-o în sufletele copiilor, i-a încredințat de deplina dragoste frățească și prețuire pe care le-o poartă, ca fost camarad de arme și le-a urat sărbători fericite cu sănătate, pace și bucurie în suflet!

Activitatea s-a desfășurat cu respectarea îndrumărilor bisericești și măsurilor igienico-sanitare impuse de autorităţi în perioada stării de alertă.

de Dan Văscu | dec. 22, 2020 |