Conferință preoțească de primăvară în Protopopiatul Gherla

Conferință preoțească de primăvară în Protopopiatul Gherla

Clericii din Protopopiatul Ortodox Gherla s-au reunit luni, 15 aprilie 2024, la Mănăstirea Nicula, în cadrul conferinței preoțești de primăvară. Întâlnirea a fost precedată de un Te Deum, fiind săvârșit în biserica nouă a așezământului monahal, în prezența Preasfințitului Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.

În continuare, în aula Centrului de Conferințe și Studii Patristice „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” din cadrul mănăstirii, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul a prezidat lucrările conferinței și le-a adresat clericilor prezenți un cuvânt de învățătură, sfaturi și îndemnuri pastorale. De asemenea, a punctat tema omagială a anului 2024, proclamat ca „An omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor” și „An comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți”.

Invitatul permanent al conferințelor de primăvară din anul acesta, pr. conf. univ. dr. Adrian Podaru, titularul catedrei de Patrologie și prodecanul Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, a susţinut o prelegere despre sfinții doctori tămăduitori fără de arginți. Acesta le-a vorbit clericilor despre smerenia, dăruirea și grija față de semeni a sfinților tămăduitori fără de arginți și despre rolul și importanța lor în viața Bisericii și a societății actuale, ei fiind modele de viețuire creștină.

Conferința semestrială s-a încheiat cu luări de cuvânt din partea preoților prezenți, în frunte cu protopopul de Gherla, preotul Iulian Paul Isip, care a făcut câteva anunțuri de ordin administrativ și pastoral.

Prevenirea consumului de droguri în rândul tinerilor

În cadrul conferințelor de primăvară, în urma unui protocol de colaborare între Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului și Inspectoratele Județene de Poliție din cele două județe ale Eparhiei: Cluj și Bistrița-Năsăud, clericilor li se prezentă un ghid de prevenire a consumului de droguri în rândul adolescenţilor şi tinerilor din comunitățile parohiale.

Astfel, la conferința de la Gherla au fost prezenți comisarul-șef de poliție Ciprian Neag – adjunct al Șefului Inspectoratului de Poliţie Județean Cluj și comisarul-șef de poliție Alin Câmpean – Şeful Poliţiei Municipiului Gherla, care au vorbit despre efectele negative ale drogurilor și au punctat faptul că prevenirea începe în familie, precum și în cadrul comunității parohiale, familia și preotul fiind repere importante în acest sens, alături de școală și instituțiile statului. Au fost discutate și stabilite metode de prevenire a consumului de droguri în rândul tinerilor, respectiv de asistență psihologică, socială, medicală și duhovnicească pentru consumatorii de droguri.

Conferințele preoțești din Arhiepiscopia Vadului, Feleacului și Clujului se desfășoară în fiecare an, primăvara și toamna, în cele nouă protopopiate ale Eparhiei: Cluj I, Cluj II, Gherla, Dej, Turda, Huedin, Bistrița, Năsăud și Beclean. Anul acesta, la conferințele de primăvară, tema întâlnirilor este legată de „Anul comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți”, iar la conferințele de toamnă va fi abordat al doilea subiect din tematica propusă de Patriarhia Română pentru anul 2024, și anume „Anul omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor”.

În perioada următoare, conferințele de primăvară se vor desfășura în protopopiatele următoare: Beclean (16 aprilie), Bistrița (14 mai) Cluj I și Cluj II (23 mai).

Autor: Darius Echim / Mitropolia Clujului
Foto credit: Protos. Calinic Stupinean / Mănăstirea Nicula