Aprinde ,,Lumina Învierii” în ochii Semenului tău
În luna martie am demarat campania de Paște ”Aprinde ,,Lumina Învierii” în ochii Semenului tău”, scopul acestei campanii a fost îmbunătățirea nivelului de trai, nu doar prin ajutor material precum și prin certitudinea că nu sunt singuri. s-au colectat fonduri, produse alimentare neperisabile, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte jucării și materiale igienico-sanitare, la sediul Protopopiatului Ortodox Gherla, mai apoi fiind oferite familiilor/copiilor din medii defavorizate.
Scopul acestei campanii a fost dus la îndeplinire cu succes. Serviciul De Asistență Comunitară din cadrul Protopopiatului Ortodox Român Gherla alături de donatori, persoane fizice sau companii din oraș și nu numai care și-au dovedit solidaritatea și bunătatea răspunzând prezent dorinței noastre de a schimba destinele acestor familii, a adus bucurie și speranță persoanelor defavorizate, cu risc de excluziune socială, cu posibilități materiale reduse, din Gherla și împrejurimi.
Împreună pentru sănătatea și copilăria lui Bogdan
În luna mai în cadru campaniei umanitare” Împreună pentru sănătatea și copilăria lui Bogdan”am acordat suport financiar tânărului Bogdan, în vârstă de 13ani, elev în clasa a VII a. În urma mai multor investigații medicale și examen RMN PST s-a evidențiat o tumoră inomogenă, stadiul III, fiind, recomandat tratament cu chimioterapie urmat de o intervenție chirurgicală pentru extirparea tumorii și reconstrucția brațului (vene și musculatură).
Scopul acestei campanii a fost atins cu succes, minorul a intrat într-un program de recuperare a brațului.
Serviciul De Asistență Comunitară din cadrul Protopopiatului Ortodox Român Gherla alături de donatori, persoane fizice sau companii din oraș și nu numai care și-au dovedit solidaritatea și bunătatea răspunzând prezent dorinței noastre de a schimba destinul acestui copil.
Împreună pentru Alexandru
În luna iunie am demarat campania umanitară” Împreună pentru Alexandru” scopul acesteia a fost acordarea de ajutor material pentru o intervenție chirurgicală menită să schimbe viața acestuia.
Tânărul în vârstă de 20 este student anul I la Management și Turism. Acesta a fost diagnosticat de la vârsta de 6 ani cu Epilepsie Focală Frontală Dreaptă Farmacorezistentă care s-a declanșat de la vârsta de 6 ani, crizele epileptice fiind persistente atât pe parcursul zilei cât și noaptea. În decursul lunii iulie în cadrul Centrului Brain Institute-București, tânărul a suferit o intervenție chirurgicală complicată menită să-i întrerupă crizele de epilepsie și îmbunătățirea nivelului de trai.
Misiunea acestei campanii a fost atins, tânărul este clinic sănătos, doar sub tratament medicamentos, Serviciul De Asistență Comunitară din cadrul Protopopiatului Ortodox Român Gherla alături de donatori, persoane fizice sau companii din oraș și nu numai care și-au dovedit solidaritatea și bunătatea răspunzând prezent dorinței noastre de a schimba destinul acestui tânăr.
Donează un ghiozdan și întărește pașii spre școală a unui copil
În luna august am demarat campania ”Donează un ghiozdan și întărește pașii spre școală a unui copil”, familiile/elevii aflate în evidența noastră au beneficiat de un ghiozdan dotat cu un penar echipat, caiete, de ghiozdane complet echipate, haine și încălțăminte, substanțe igienico-sanitare și mască de protecție pentru prevenirea infectării și transmiterii virusului Covid 19 de tip SARS-COV-2, necesare școlarilor pentru începerea noului an școlar. .
Scopul acestei camapanii a fost creșterea participării la cursuri a copiilor, prevenirea abandonului școlar în rândul categoriilor defavorizate pentru a aduce o schimbare în viața acestora, motivându-i prin implicarea noastră și a comunității.
Serviciul De Asistență Comunitară din cadrul Protopopiatului Ortodox Român Gherla alături de donatori, persoane fizice sau companii din oraș și nu numai care și-au dovedit solidaritatea și bunătatea răspunzând prezent dorinței noastre de a schimba destinele acestor familii, a adus bucurie și speranță persoanelor defavorizate, cu risc de excluziune socială, cu posibilități materiale reduse, din Gherla și împrejurimi.
Veste bună este iară
În luna decembrie am demarat campania ” Veste bună este iară ” scopul acestei campanii a fost acordarea de suport material constând în : produse alimentare neperisabile, articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, jucării, produse igienico-sanitare, astfel beneficiarii/familiile și copiii s-au bucurat de daruri frumoase și îmbelșugate.
Campania filantropică ”Veste bună este iară!” a fost inițiată de către Serviciul De Asistență Comunitară al Protopopiatului Ortodox Român Gherla misiunea demarată în Postul Crăciunului, având menirea să aducă în casele și inimile copiilor ce provin din familii defavorizate cu risc de excluziune socială, eșec/abandon școlar, cu posibilități materiale reduse, monoparentale sau minori crescuți de bunici/familia extinsă a acestora, bucuria de a-L primi în case și în sufletele lor pe Pruncul dumnezeiesc.
Fiecare familie/copil a beneficiat de un cadou special, constând în articole de îmbrăcăminte, jucării, dulciuri, dar și alimente de bază, materiale igienico-sanitare și măști de protecție pentru prevenirea imbolnăvirii cu noul coronavirus SARS-COV-2.
La toate acțiunile întreprinse de Serviciul De Asistență Comunitară din cadrul Protopopiatului Ortodox Român Gherla ne-au fost alături de donatori, persoane fizice sau companii din oraș și nu numai cu spirit de solidaritatea și bunătatea răspunzând prezent dorinței noastre de a schimba destinele acestor familii/persoane defavorizate, cu risc de excluziune socială, cu posibilități materiale reduse, din Gherla și împrejurimi.
Menționez că Serviciul De Asistență Comunitară Protopopiatul Ortodox Român Gherla și-a continuat activitatea și misiunea fără întrerupere venind în sprijinul comunității prin serviciile sociale acordate(suport material/ajutoare de urgență-lemne,tratamente,facturielectricitate,tablete,telefoane/înmormântare)pentru persoane cu handicap/vârstnice cu venituri reduse, familii vulnerabile.
Cu profund respect Ionela Simina Trifan, asistent social.